Am descoperit zilele astea, o combinaţie extrem de
atrăgătoare. Desigur, vorbesc aici
despre haleală… Ce credeaţi?
Ingredientele care o compun sunt din cele mai
comune posibil. Şi probabi că toată lumea le-a gustat, cel puţin… Ori pe fiecare în parte, ori combinate între
ele, sau cu orice altceva. Cert este că de
câteva zile pregătesc această garnitură şi o alătur unui alt preparat, de obicei
cărnii. Am încercat cu pui, cu porc, cu peste, preparat pe grătar. Deci,
foarte simplu.
Azi a fost rândul peştelui, somon. Medalion de somon la grătar cu garnitură de
legume. Să va spun despre ce e vorba şi
cum am procedat…
Încercând o veşnică dietă, nu neapărat de slăbire, ci aşa,
de mâncat sănătos, am cumpărat fasole verde congelată… Să o pun de-o salată cu ceva usturoi, mărar
şi alte mirodenii. Am descoperit în
congelator o pungă cu brocolli… Şi mai
apoi vreo doi trei cartofi, uitaţi pe acolo, prin frigider. Încă buni…
Şi mi-am zis aşa: o combinată între ele, aruncate în ulei de
măsline cu câţiva căţei de usturoi, cum o fi? …
Luaţi de notaţi :
Fasole verde congelată
Brocolli congelat
Cartof 1 buc
Sare/piper/praf chilli
Usturoi 2-3 căţei, mari
Ulei de măsline
Pătrunjel/ mărar, după preferinţe
Medalion de somon, 1 buc
Am luat un pahar de whiskey,
pe care l-am umplut cu fasole verde congelată. La fel, unul cu buchetele
congelate de brocolli. Le-am fiert, separat, în apă cu sare. Fasolea vreo 10
min., brocolli 3-4. Cartoful, mediu,
l-am curăţat şi tăiat cubuleţe, fiert în apă cu sare. Le-am aşezat într-un bol,
deoparte.
Usturoiul,
curăţat, tocat.
O tigaie pusă la încins, ulei de măsline. Usturoi pus la călit, un minut-două. Toate
cele trei ingredientele de mai sus, răsturnate peste usturoi, călite bine preţ
de 5 -7 minute. Asezonate cu sare şi piper.
La final, o mâna bună de pătrunjel sau mărar tocat, sau combinate.
Totul aşezat într un bol, la căldurică până preparam
peştele.
Medalionul de somon bine spălat, asezonat cu puţină sare şi
piper. Eu pun mai mult piper, pentru că simt nevoia acestui condiment la
peştele gras. L-am aşezat într-o tigaie de teflon, încinsă, care are şi capac.
După ce s-a făcut bine pe o parte, l-am întors şi am aşezat capacul. Se
prăjeşte foarte bine la foc mediu, apare crustă, iar în interior peştele se
găteşte la fel ca şi în cuptor. Adică foarte bine.
Peştele astfel bine
făcut, aşezat pe platou, cu garnitura de mai sus, stropit bine cu ulei de
măsline şi ceva praf de chilli, este numai bun, ori pentru un prânz, ori pentru
o cină. Şi pentru că e vremea cinei, alăturaţi şi un pahar de vin alb, de la
frigider. Merită !!!
Foarte bine echilibrate ingredientele: fibre şi vitamine din fasole verde şi
brocolli, hidraţi de carbon puţini dar
suficienţi din cartof, proteină din
peştele gras, omega3.
E foarte bun! Şi simplu !
Cu prietenie,
rdb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu