Colega Ruxandra a zis că ţelină azi... Ţelină să fie !!!
( o fi ştiind ceva ce eu nu ştiu... ??? :)))) ... hmmmmmm....)
Nu cunosc vreun preparat mai simplu cu ţelină, altul decât această salată... Şi nici pe cineva care să nu-l fi consumat, sau să nu-l fi preparat vreodată. În cazul în care îl alegeţi spre a-l introduce într-un meniu, puteţi opta pentru varianta vegană, sau cea cu (puţină), maioneză.
Consumată proaspătă, crudă, din ţelină, organismul uman extrage o cantitate considerabila de fibre, apă, şi foarte important, nu conţine zahăr ! Deci, liber la super aliment !!! Mai jos, varianta mea de:
Salată de ţelină:
Ingrediente:
1.ţelină
2.morcovi
3.miez de nuca
4.stafide
5.maioneză
6.lămâie
(Nu am recomandat cantităţi sau proporţii, rămâne să le stabiliţi singuri în funcţie de preferinţe. Totuşi nu exageraţi su stafidele!).
Aşa cum va imaginaţi, ţelina şi morcovii se curată şi se dau prin răzătoarea mică şi dacă e cazul stropim cu zeamă de lămâie. Previne oxidarea ingredientelor.
Miezul de nuca se toacă, nu foarte fin.
Într-un bol larg punem ingredientele şi le amestecăm cu cleştele de bucătărie. În cazul în care nu dorim o salată vegană, adăugăm maioneză.
Poate fi un aperitiv foarte bun, sau chiar o gustare între mese. Foarte parfumat, îmbietor la gust, texturat, extrem de rapid (de preparat si de mancat) !
Cu prietenie
rdb
vineri, 13 martie 2015
vineri, 6 martie 2015
Salata de ceapa rosie, episodul 11
Îmi face mare plăcere să o amintesc aici pe precupeaţa din
Piaţa Moghioroş, de unde cumpăr
verdeţuri. Rar se întâmplă să nu fie acolo când mă nimeresc în zonă. Fie că
sunt -15 grade sau +35, sigur e acolo cu
taraba plină. Plină cu de toate. Unde
mai pui că e şi producător autohton…!
Prin urmare, produsele sunt…
autentice!
Iubesc momentul apariţiei cepei verzi … (a apărut deja, fie vorba-n-tre noi…) ! De la
distanţă o văd şi nu mă pot abţine…. Aş
putea consuma ceapă verde de trei spre cinci ori pe zi ! Şi nu numai
verde… Orice fel de ceapă, roşie, albă,
galbenă sau... verde. Dacă mai ştiţi alte modele, aduceţi-mi-le la
cunoştinţă! Spre testare, desigur!
Ceapa este un rod al pământului care adună între foile sale,
un complex imens de vitamine, nutrienţi, săruri minerale şi alte substanţe fără
restricţii de consum, chiar indicate. Pe lângă toate acestea, cantitatea de
calorii pe care o conţine ceapa este una insignifiantă, fiind astfel
unul din produsele recomandate în cadrul dietelor de slăbire. Desigur există şi
restricţii referitoare la consumul de ceapă, acestea adresandu-se persoanelor
cu diferite afecţiuni le aparatului digestiv şi
care suportă mai greu acest minunat aliment. Din păcate…
Unul din inconvenientele consumului de ceapă, în special
crudă, neprocesata, este persitenta unui miros ceva mai… neplăcut , la nivelul
cavităţii bucale. Este unul din motivele pentru care unele persoane refuză
categoric consumul de ceapă. Rău fac….
În fine… Acest neajuns poate fi
însă prevenit, iar în cele ce urmează va voi prezenţa o reţeta de salată
de ceapă roşie pe care bunica mea, o
servea alături de fasole, ciorbă de cartofi cu afumătură, ciorbă de fasole
verde -preferată mea . Asa,ca-n Ardeal… !!!
Salată de ceapă roşie
Ingrediente:
1. Ceapă
roşie 4 buc medii, pentru două porţii
2. Ulei de
măsline
3. Sare/ piper
4. Foarte
puţin oţet,sau lamaie
5. Pătrunjel,
câteva frunze, tocat fin- opţional
Secretul acestei salate, se află în metoda de
“gătire” a cepei. Un procedeu
sofisticat, greu de deprins şi aproape imposibil de realizat acasă…
De fapt, nimic mai simplu: după ce am curăţat ceapa, şi am tocat-o, o aruncăm fără gijă într-un vas
cu apă rece, o lăsăm acolo preţ de câteva minute apoi o frecăm bine între
palme, o limpezim şi aruncăm apa. Repetăm acest procedeu ..."extenuant", o dată sau
de două ori. A două oară o vom face după ce asupra cepei am aruncat un praf de
sare, am frecat-o bine între palme astfel încât sarea să pătrundă în ţesutul
cepei. Mai lăsăm cateva minute , apoi ne apucăm de limpezit, şi uite aşa, din
două trei ape am spălat ceapa de mirosul ei nefericit, cam 98%.
Strecurăm astfel ceapa spălată şi limpezită, o aşezăm într
un bol şi adăugăm din ingredientele de mai sus, cam cât considerăm că ne face
atât plăcere, cât şi bine: sare şi piper, ulei de măsline, puţin oţet sau zeama
de lamaie, pătrunjel tocat. Alegeti singuri felul de mancare la care asociati
aceasta salata!
Sper să mergeţi liniştiţi la orice întâlnire !
Cu prietenie,
rdb
ps: dacă vi se pare
ce mirosul persistă, sunaţi-I pe cei/cele
cu care va întâlniţi şi recomandaţi-le spre consum, aceasă minunată salată !!! Nimeni nu va mai
avea vreo problema !!!
pps: nici Daliana ( care făcea pozele), nici Sorina (
prietena noastră invitată) , nici colegii operatori Adi şi Florin, nu s-au
plâns după filmare de vreo jenă….
odoriferă !!! Si desigur, nici eu !!!
joi, 26 februarie 2015
Baby!!! Salata cu spanac.... Episodul 10
Ei, spanac... !!!
Ei, da ! Spanac !
Verde inconfundabil !
O culoare perfectă! Era normal ca fiind atât de verde să fie numai bun de consumat, gătit în diferite feluri, alături de
ingrediente potrivite. Are o textura
interesantă, atât crud cât şi gătit.
Este uşor crocant şi nu se lasă uşor mestecat…
Prepararea spanacului nu necesită mari cunoştinţe culinare.
Toată lumea face acasă spanac, mai des sau mai rar, după preferinţe. În salate sau alte mâncăruri, spanacul aduce
mari beneficii sănătăţii organismului prin aportul de substanţe nutritive
complexe. Bogat în fibre, sărac în calorii şi colesterol, perfect pentru consum
în curele de detoxifiere sau
recomandat în dietele de menţinere a unei greutăţi normale, sau de
slăbire.
Se recomandă consumul de spanac crud, în salate. Combinaţiile pot fi nenumărate, ceea ce
credeţi că se potriveşte cu spanacul, poate fi alăturat acestuia, condimente, arome… orice. Chiar şi carnea poate fi un ingredient combinat cu
spanacul într-o salată, aşa cum va propun, iată, în cele ce urmează:
Salată de baby spanac cu grătar din piept de pui
Ingrediente:
1. baby
spanac 150 g
2. ulei de
măsline
3. roşii
cherry 7-8 buc
4. brânză
(telemea) de capra 100 g
5. portocală
1 buc , coajă şi zeamă
6. piept de
pui
7. sare/piper
Pieptul de pui,
condimentat, aruncat pe grătar, pe o
parte şi pe alta, bine făcut, se aşează fierbinte pe un fund de lemn şi se taie
cu furculiţa şi cuţitul, în fâşii late de aproape un centimetru.
La compoziţia cu frunze de baby spanac adăugăm făşiile de
piept de pui, amestecăm puţin apoi adăugăm coaja rasă de portocală desupra
întregii salate.
În principiu , n-ar trebui ca întreagă manoperă să dureze
mai mult de 20 de minute, după care va veţi întâlni cu o aromă specială şi cu o... “urzeala”, simplă până la urmă, de gusturi şi beneficii plăcute şi sănătoase.
O felie două de pâine prăjită alături şi iată prânzul (sau cina), e gata . Se poate consuma direct din bol, chiar dacă
share uiţi conţinutul acestuia cu cineva. Cu cineva drag, desigur…
Cu spanac…..?
Daaaa... Cu spanac !!!
Hm…… E bun !!!
Da, foarte….
Cu prietenie,
rdb
miercuri, 25 februarie 2015
Hummus al tahina
În urmă cu
vreo trei ani, s-a deschis în apropiere un magazin alimentar cu specific
oriental, mă refer aici la Orientul
apropiat. Cei care fac parte din aceste etnii, îi spun halal …magazinului. Înseamnă măcelărie, dar prin extensie, se
poate traduce şi ca magazin alimentar. Desigur, magazinul are şi raion de
carne, dar despre asta vom vorbi
altădată.
M-am bucurat
pantru că în sfârşit aveam la îndemână
condimente şi ingrediente cu care să pot încerca reţete specifice zonei mai sus
amintite. Mi s-au lipit multe de mâna
de-a lungul timpului, acum ne salutăm prieteneşte cu personalul, de altfel
extrem de amabil, fapt demn de remarcat…
Bucătăria
despre care vorbim , are bunul renume de a fi una foarte sănătoasă,
ingredientele şi combinaţiile dintre ele fiind recunoscute ca unele din cele
mai reuşite şi apreciate. Metodele simple de gătire, minima procesare a
compoziţiilor, aromele şi texturile rezultate, fac din meniurile specifice zonei adevărate încântări ale papilelor gustative şi de aici, a
întregului nostru organism care, are de
câştigat multă sănătate, energie şi confort. Am postat anul trecut reţeta salatei de
pătrunjel, tabouleh… Sănătate curata! Poate daţi o privire !
Probabil unul din cele mai cunoscute preparate ale acestei
bucătării, este hummus. Hummus al tahina este numele complet. Hummus este o
pastă de consistenta unui piure ceva mai
ferm, care a rezultat din zdrobirea boabelor de năut fierte, în amestec cu alte câteva
ingrediente. Desigur, întreg procesul nu este atât de simplu dar, îl voi
descrie mai jos. Sunt paşii pe care îi urmez atunci când gătesc hummus şi fără
laude, nu iese rău deloc !
Hummus al
tahina
Ingrediente
:
1.năut boabe
300 g
2. pastă de
susan (tahini), 2 linguri
3.ulei de
măsline
4.usturoi ,
2 catei
5.sare/piper
6.lămâie
Cum
procedăm:
Prima parte
a procesului de gătire începe cu o seară înainte când, într-o oală, boabele de
năut se pun la hidratat, cantitatatea de apă necesară, aproximativ 1 ½ -2 l. Le lăsaţi liniştite la...umflat! Ele
îşi vor mari volumul, aveţi grijă că recipientul folosit să fie suficient de încăpător.
Important este că boabele de năut, să stea la hidratat cel puţin 12 ore.
Odată
boabele de năut hidratate, următorul pas este fierberea lor. Se spală bine boabele, sub jet de apă şi se
pun într-o oală, acoperite cu apă (rece) suficientă. Procesul de fierbere
durează 1 ½ -2 h, foc mediu. Nu se pune sare în apă. Se spumează când este nevoie. Recomand să aveţi lângă, un ibric cu apă
caldă pentru cazul în care apa în care fierb boabele scade şi trebuie
completată, astfel încât boabele să fie tot timpul acoperite cu apă. Spre finalul fierberii apa trebuie să fie la
nivelul boabelor, sau puţin peste. Vom
strecura boabele, având grijă ca apa rezultată, fiartă, să o păstrăm într-un
recipient.
Când
fierbeţi năut boabe pentru hummus, este recomandat să nu folosiţi nici un fel
de condiment, de ex. Dafin. Se va modifica gustul final.
Boabele de
năut au un înveliş care devine vizibil şi capătă transparenţă odată cu
fierberea acestora. Acest înveliş poate fi sau nu desprins de pe fiecare boabă
în parte. Personal, nu îl desprind şi nici nu recomand această pierdere de
vreme. Nu am constatat vreo modificare a
gustului sau a consistenţei preparatului faţă de ce ştiam iniţial.
Boabele
fierte şi răcite se aşează într-un bol în care putem manipula blenderul de
mâna, deci unul rezistent, şi începem să le zdrobim, ele odată fierte căpătând
o consistentă care ne permite acest procedeu. Nu toate boabele se vor zdrobi
din primele momente. Adăugăm puţin din apa în care au fiert boabele (dacă
această prin răcire a căpătat o consistentă gelatinoasă nu va panicaţi, e
normal), şi continuăm procedeul până când acestea s-au transformat într-o pastă
fină.
Urmează ca din
acest moment să adăugăm ingredientele mai sus amintite, puţin câte puţin, din
fiecare, până ajungem la gustul şi textura pe care le dorim, şi pe care
eventual le recunoaştem dintr-o gustare anterioară. După fiecare ingredient
amestecăm până la omogenizare şi continuăm până la rezultatul dorit. Usturoiul
îl zdrobim, stoarcem zeama de lămâie şi adăugăm puţin, gustăm, apoi mai adăugăm
dacă mai e bevoie. Ulei de măsline, pastă de susan… la fel, câte puţin,
amestecăm...adăugăm dacă mai e nevoie.
Potrivim de sare şi piper, aşezăm preparatul nostru într un vas pentru a
fi păstrat la frigider. Este mai bun a două zi!
Există multe
feluri în care putem servi hummus al
tahina. Cu lipie libaneză sau pâine prăjită, alături de roşii, ceapă,
castraveţi muraţi, pătrunjel, ardei iute, etc etc. Recomand să îl serviţi aşa
cum consideraţi că va face plăcere, alături de orice alt preparat pe care îl
socotiti ca fiind potrivit !
Cu
prietenie,
rdb
vineri, 20 februarie 2015
Salata dulce ...ca mierea ! episodul 9
Am citit undeva pe internet,cum că organismul uman suportă 200 de grame de
miere pe zi ! Cred totuşi că este o exagerare. În curând, voi avea ocazia să
studiez subiectul şi revin cu detalii.
Recomandarea consumului de miere, în scop terapeutic sau pur
şi simplu în unele reţete culinare, nu este o exagerare, dar, într-o cantitate mult redusă faţă de
ceea ce am enunţat mai sus, maxim 3-5 linguriţe pe zi (30-50 g). Desigur, în
cazul organismelor sănătoase. Personal,
recomand consumul de miere în starea ei naturală, adică neprocesata în vreun
fel (termic, de ex.), păstrată la o temperatura constantă, medie, cum ar fi cea
a cămării.
Desigur, există foarte multe reţete în ale căror compoziţie
intră ingredientul miere. Dulciuri, în principal. Dar, la fel cum folosim fructe
dulci ca ingrediente pentru o reţeta de fel principal, la fel putem folosi
mierea. Aşadar, va propun o salată, uşoară, care consumată
lângă o friptură simplă la grătar, poate constitui un prânz savuros, sau o
cină, de preferat nu foarte întârziată.
Salată cu miere şi cimbru
Ingrediente:
Mix de frunze: salată verde, baby spanac,lollo rossa
Roşii cherry
Busuioc proaspăt
Cimbru proaspăt
Miere 2 linguri
Zeamă de lămâie
Oţet balsamic
Ulei de măsline
Sare/piper
Frunzele se spală bine şi se rup, astfel încât să ajungă la
o dimensiune medie.Cimbrul şi frunzele de busuioc se toacă mărunt, roşiile
cherry se taie pe jumătate.
Într un bol, amestecăm cu un tel, ulei de măsline 2-3 linguri,
oţet balsamic 2 linguri, mierea, sare.
Avem la îndemână un bol pentru a prepara salata,
astfel: frunzele rupte+roşiile+dresingul de mai sus,amestecăm . Urmează zeama
de lămâie, amestecăm din nou, la final adăugăm frunzele de busuioc şi cimbru tocate,
piper proaspăt râşnit, amestecăm din nou.
Va las să apreciaţi singuri cantităţile
ingredientelor. În funcţie de asta, veţi stabili cantităţile mirodeniilor şi
cantitatea de miere- poate doriţi mai dulce, poate nu…
Este foarte interesantă combinaţia de miere cu cimbru, dulce si aromata! Pare
de-a dreptul… exotică !
Nu lăsaţi în bol
dresingul rămas în urmă consumării salatei… noi ne-am cam bătut pe el la filmare !!!
Cu prietenie,
Rdb + echipa ( Daliana- foto, Ruxandra- producator, Adi si Florin- operatori, Sorina si Tiberiu- prieteni invitati)
vineri, 13 februarie 2015
Skordhalia. Episodul 8
Preparatul pe care
vi-l prezint azi, m-a sedus. Mi-a plăcut
din prima clipă, combinaţia de cartofi cu usturoi fiindu-mi desigur, cunoscută. Dar, dacă la această simplă
combinaţie adaugi zeamă de lamaie, ulei de măsline, puţină sare… lucrurile încep să capete …un alt gust
! Am încercat sentimentul seducţiei faţa
de acest preparat, în urmă cu câţiva ani, invitat fiind la masă în casa unor
prieteni de origine greacă.
“Adică cum peşte cu piure de cartofi ???
Poi stai niţel… nu e piure…
Păi a piure arată….
O fi arătând dar nu e….
“
Şi într-adevăr nu e piure….
Se cheamă skorthalia (sau skordalia), cuvânt a cărui etimologie se alfa
undeva prin limbile greacă şi italiană, şi care înseamnă într-o traducere
simplă şi rudimentară, usturoi-usturoi. Românii din Dobrogea, cu rădăcini sud
europene, îi spun scordolea. În cele ce urmează, o varianta de scordolea uşor modificată pentru gustul meu. Şi al echipei care s-a arătat
încântată, şi nu numai ….
Prietena Daliana mi-a marturisit ca nu a mai mancat niciodata cartofi cu lamaie... N-o fi mancat, dar de buni ce-au fost, asa poze bune a facut... ca de obicei !!!
Scordolea cu somon la grătar
Ingrediente:
1. Cartofi
1.5 kg
2. Usturoi
3-4 căţei
3. Ulei de
măsline
4. Zeamă de
lamaie
Cartofii se spală, se curată, se taie cuburi şi se
fierb în apă cu sare, ca pentru piureul
obişnuit. Cu ustensila cunoscută de zdrobit, îi facem praf. Cu un tel obişnuit, sau cu un blender de mana, amestecăm şi omogenizăm încet-încet următoarele
ingrediente: ulei de măsline, smantana vegetala, zeamă de lamaie, usturoiul zdrobit sau tocat.
Asezonăm cu sare dacă mai este nevoie.
Simplu, nu ???
Este o excelentă garnitură pentru un peste la grătar, propun
un file de somon, puţin stropit cu lămâie. Eventual câteva legume la grătar nu
strică, adaugă culoare platoului şi un strop de savoare in plus, preparatului, sau cateva fire de sparanghel ... O frunza -doua de busuioc, o felie -doua de rosie uscata, pot constitui un decor minim, dar apetisant !
Cu prietenie,
rdb
joi, 5 februarie 2015
Shaorma cu somon, improvizaţie pentru episodul 7
Shaorma (zisă şi shawarma), este un fel de mâncare specifică
Orientului mijlociu. În Liban se zice că ar fi fost inventată… Personal, cred că aşa a fost ! Varianta pe care o găsim la noi conţine carne de vită, pui, miel, etc, în
combinaţie cu legume proaspete sau
murate şi, cred eu, total nepotriviţi cartofii prăjiţi…. Toate legate cu un sos,
un fel de maioneză… în fine… nu m-am ocupat eu de acest mix, astfel încât nu comentez dacă e bun ori ba…
Tema de azi e cu totul alta dar, are o fină legătură cu ceea
ce am scris paragraful anterior.
Ingredientul propus este peştele, la “Mereu în formă” cu Ruxandra Ilie,
această săptămâna… Nu m-a inspirat
nimic din ceea ce ştiam deja gătit
cu/din peşte astfel încât să propun … Aşa că nu am propus nimic, deci nu ştiam în drum spre filmare ce voi
găti… Vroiam ceva simplu, rapid, ceva
care să nu pună probleme, ceva cu ingrediente la îndemână… Mi-a venit o idee în
drum (prin Crangasi eram...) spre Pulmann. L-am sunat pe Chef Ştefan şi l-am
întrebat dacă are ingredientele de care aveam nevoie. Răspunsul a fost desigur,
da !!! Ceea ce vă propun în continuare
este o …shaorma cu peşte. Cu somon afumat….
Să vedem ce a ieşit:
Ingrediente, pentru două porţii :
Tortilla 2 foi
Crema de brânză 100 g
Hrean ras
Somon afumat 150 g
Avocado 1 buc
Castravete ½ buc
Ardei roşu ½ buc
Pătrunjel sau mărar 1 leg
NU pregătiţi cuptorul în nici un fel !!! Pentru acest
preparat nu aveţi nevoie de cuptor, de tavi, de oale sau alte ustensile !
O foaie de copt este
suficientă , spatula de silicon, un bol, un cuţit bun, un fund de lemn, şi… cam
atât….
Începem prin a amestecă crema de brânză (Philadelphia, sau
Linessa 5% Lidl), cu o cantitate de hrean ras, atât cât consideraţi că va
place, puţin la început, apoi adăugaţi dacă mai credeţi că e necesar.
Omogenizăm bine pasta rezultată. Ardeiul, castrvetele şi avocado se spală şi se
toacă aşa că în imagini, în fâşii, de lungimi potrivite. Pătrunjelul sau mărarul
se spală bine şi se usucă, rupem frunzele de pe tulpină, nu tocăm.
Aşezăm o foaie de tortilla pe hârtia de copt şi ungem cu
crema de brânză şi hrean, ¾ din suprafaţa. Aşezăm apoi fâşii de somon afumat
astfel încât să acoperim suprafaţa mai înainte unsă, urmează legumele şi frunzele apoi rulăm, iar cu ajutorul hârtiei de copt facem în aşa fel încât să semene cu o ...shaorma !!!
Seamănă, nu ? Poate fi un fel de mancare
bun pentru un pranz …Muuuuult mai sanatos !!!
După ce aţi ţinut-o la frigider un ceas două, e numai bună
!!! Noi la filmare nu am avut timp, astfel încât abia a ajuns la cadrul de
final…. Dispăruse…
Prietena Daliana a plecat de la filmare cu o bucata de shaorma in geanta cu aparatele foto, printre obiective... ce sa mai zic acuma ?... pozele au iesit bine !!!
Cu prietenie,
rdb
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





































