vineri, 31 octombrie 2014

Piept de pui in crusta cu nuca @agro tv network & chef parade

Dragii mei,cu câteva zile în urmă primesc un telefon. Rareş Habeanu, director de programe la AgroTV mă sună şi mă întreabă : "Sergiu, tu găteşti ?"  Zic: "da!","Bine! Vrei să prezinţi o reţeta pentru noi?", a venit şi următoarea întrebare...   Zic: "Păi....  da!!!"

 De ce am zis da, nu ştiu !!! Aşa cum mulţi dintre voi ştiu, muncesc în tv din 1992.Nu am apărut niciodată în vreo producţie tv, nu am considerat oportun. Nu m-am gândit vreodată că locul meu ar fi acolo...  Nici acum nu cred, doar că, mi s-a oferit ocazia de a combina pasiunea pentru bucătăreală cu posibilitatea de a arată public ce şi cum ştiu să produc în materie de coocking :)  Asta m-a ..fermecat!!!
 Aşa,că zis şi făcut, cea care realizează emisiunea "Mereu în formă", Ruxandra Ilie,m-a contactat, am stabilit ce e de făcut,au urmat chestiuni de producţie. Nu mai lungesc vorba şi prefer să va ofer reţeta pe care am propus-o şi pe care am realizat-o, pentru prima dată în faţă unei camere tv:

Piept de pui în crustă cu nuca ( 2 porţii )

1.piept de pui, 1 buc
2.pâine proaspătă ( nu veche,nu uscată), 150-200 gr.
3.nuca măcinată grosier, nu fin, 150 gr.
4.ulei de măsline
5.cimbru
6.sare mare,piper proaspăt râşnit
7.lămâie, ½ buc

Se pregăteşte cuptorul la 170 oC şi o tavă în care am pus hârtie de copt.
Pieptul de pui se porţionează, din fiecare jumătate scoatem cam 3-4 felii, în funcţie de mărimea acestuia. Se asezonează cu sare şi piper, se lasă deoparte, acoperit cu folie. Dacă îl pregătim cu mult timp înaintea gătirii îl păstrăm la frigider. Nu folosim pâine veche, uscată, tocmai pentru a nu o transforma în pesmet. O mărunţim grosier în blender.Nuca pe care am tocat o uşor, o mărunţim câteva secunde în blender, dar nu fin ca pentru cozonac, bucăţile de nuca să arate cam că cele de pâine. Crusta are în compoziţie pâinea şi nuca trecute prin blender, cimbru, sare, piper, şi ulei de măsline pentru a lega compoziţia. Se amestecă toate ingredientele până la obţinerea unei compoziţii uniforme ca şi consistenta, aspect.
În tava pregătită mai devreme, aşezăm cu ajutorul unei linguri crusta în strat subţire, peste crustă pieptul de pui pregătit, apoi din nou crustă să acoperim în întregime carnea. Nivelăm cu lingura pentru a obţine un aspect uniform al crustei. Intorducem la cuptor pentru 10-12 minute. Dacă dorim o crustă mai rumenită putem lasă maxim 15 minute în cuptor, eventual reducem temperatura.
Salată de varză roşie ( 2 porţii )
1.varză roşie, 300gr.
2.roşii, 1-2 buc medii
3.ulei de măsline, 2 linguri
4.lămâie, ½ buc
5.sare, piper
Varza roşie o tocăm fin, roşiile curăţate de pulpă le tocăm cubuleţe. Le punem împreună într un bol de salată, adăugăm sare, piper proaspăt râşnit şi ulei de măsline. La final stoarcem lămâie din belşug. Amestecăm totul şi până la servire păstrăm la frigider.

Pe platou, alături de feliile de pui în crustă se aşează salată de varză, şi o felie sau două de lămâie.











Trebuie să le mulţumesc prietenilor mei, Daliana Păcuraru, Mihai Bauman şi Anca Mitu ( Chef Parade) pentru susţinerea şi sprijinul lor !!!

Cu prietenie, 
rdb

PS: azi sambata, 01 11 2014, ora 12.30 si redifuzare duminica, 02 11 2014, ora 9.30 - agroTv network, sau online: http://www.agro-tv.ro/live/

vineri, 24 octombrie 2014

Surpriza ...???

A trecut aproape un an...
De la ultima postare si pana acum (n-au fost prea multe oricum...), s-au intamplat multe lucruri in viata mea, ca a fiecaruia dintre noi de altfel... Lumea se misca, evolueaza, isi creeaza sau schimba opinii si optiuni despre viata, si despre modul ei de a fi traita. Asta nu e o surpriza pentru nimeni!
Am parcurs anul acesta pe palierul carierei cateva etape interesante, provocari noi, reusite! Cred (sau sper...), ca nici asta nu e o surpriza pentru nimeni :).
Prieteni mai vechi sau mai noi mi-au fost alaturi si le multumesc, unii s-au pierdut pe drum, unii mai bajbaie,... Se intampla! Surpriza???  Nicidecum...  
Sa abandonam chestiunile astea despre viata, pentru moment. Pana la urma viata este viitor, fiecare si-l traieste asa cum considera oportun. Nu poate fi nici prezis, nici calculat, poate usor intuit ! Si dorit !

V-am povestit despre pasiunea mea, bucatareala, scopul acestui blog. Mi-o exercit in continuare, cu la fel de multa implicare, poate chiar mai...consistenta! Am trecut prin cateva etape de "upgrade" in rastimpul ce s-a scurs, interesante, folositoare, rodnice. S-au petrecut lucruri intr-un mediu organizat, alaturi de profesionisti in domeniu, de la care, si cu care, am trecut prin lectii ce trebuiau musai invatate. Mai de baza sau mai interpretate, mai rudimentare sau mai evoluate, lucrurile au fost numai bune de luat in seama si de aplicat ori de cate ori exista ocazia. Cativa dintre cunoscuti pot confirma asta, si le multumesc daca o vor face si de acum incolo! In privat sau in public, ar fi asa...ca o recunoastere, ca o apreciere!

In ceea ce ma priveste, trecerea la un nivel superior al exercitiului pasiunii mele, este intr un fel o surpriza, chiar daca nu s-a intamplat brusc. Atunci cand am ales sa muncesc in televiziune( btw, se intampla secolul trecut ...), am facut o din pasiune, prima intalnire cu atmosfera din platoul tv cucerindu-ma pe loc. Ma simt extrem de confortabil cand intalnesc acolo oameni creativi, oricare ar fi specificul muncii lor. Fiecare intalnire cu echipele de productie este o provocare, orice proiect nou un imbold. 
Am simtit astfel de trairi odata ce am intrat in spatiul extrem de dinamic al unei bucatarii profesionale. Atunci cand se munceste, nimic nu sta pe loc, este o interminabila miscare care, pare haotica privita de un ochi neavizat. Total gresit ! Fiecare ocupant al diferitelor statii de lucru stie exact ce are de facut. Munca lor se compune din cunoasterea proceselor tehnologice, si multa multa pasiune pentru gust bun si pentru bun gust! Imi permiteti sper acest joc de cuvinte si stiti cu totii la ce ma refer... 
Este cald, se transpira, se sta in picioare, este o munca extrem de grea si solicitanta. La fel este pentru unii, si atunci cand gatesc  acasa, epuizanta de a dreptul!!! Credeti-ma,devine floare la ureche atunci cand pe platouri ni se dezvaluie o priveliste fermecatoare, a produselor ademenitoare pe care, daca nu detii abilitatea de a o privi cu viteza luminii, dispare! Dispare fizic, pur si simplu! Pentru un bucatar, aceasta disparitie este de fapt efectul pe care si-l doreste, iar efortul, asa cum va spuneam,merita a fi depus!
Zis si facut, din pricina acestei pasiuni, m-am inscris, am urmat si am absolvit o scoala de bucatari ! Una buna ! Cea mai buna ! Am avut instructori si colegi minunati, am fost o grupa care a dovedit implicare, ambitie si mare respect pentru meserie. Lucruri frumoase (...si bune la gust),  s-au intamplat in cele trei luni. Nu am ajuns sa muncesc intr o bucatarie profesionista, dar...cine stie ce ne rezerva viitorul ? Ar fi foarte interesant, cred:)  
V-am dezvaluit aceste lucruri cu dorinta de a-mi (re)face cunoscuta pasiunea (daca mai era nevoie...), si cu speranta ca odata ce paginile virtuale ale ascestui blog se vor fi completat, veti gasi surse de inspiratie pentru satisfacerea placerilor voastre culinare. Am decis sa scriu de acum incolo, cu mai multa regularitate, cam tot ce-mi trece prin cap in materie de arta culinara. O sa pun si poze...   !!! Este un fel de al doilea inceput al acestui jurnal rosu ! Rosudebucatarie, desigur:)
Urmeaza cateva surprize pe care sper sa le savuram impreuna ! 

Ca avantpremiere, sper sa apreciati o ipostaza pe care bunul meu prieten, regizorul Mihai Bauman, a inteles sa o surprinda in timpul desfasurarii unui  eveniment ce s-a petrecut in aceasta saptamana dar, despre care, vom vorbi zilele urmatoare !

Cu prietenie, 
rdb