Busuiocul tuns

Fara griji am fost ast’ vara,

Cand la Cluj am poposit,

Si cu scumpa-mi verisoara,

Fireste, m-am intalnit !

Iar daca stia saraca,

Busuiocul ca-i voi tunde,

Ascundea biata femeie,

Tufa-n casa, te miri unde !

Fara multa vorbarie,

Si cu-elan bucataresc,

Am facut din planta verde,

Un "menu" 'talienesc !

          Scurta vacanta pe care am petrecut-o vara aceasta la Cluj, orasul in care m-am nascut, mi-a incarcat bateriile care,  odata intors cu ele in capitala prea aglomerata si superenergofaga au fost mai mult decat  pregatite pentru a fi descarcate si epuizate. La nici o luna mai am doar 50% …  anyway, maine plec la Cluj : )

          Intalnirea cu prietenii si familia este prilej de mare bucurie intotdeauna. Imi pare rau ca nu reusesc de fiecare data sa–i vad pe toti cei pe care ii indragesc, regret mult asta si, sper ca sunt inteles.  Si iertat !

          De fiecare data cand ajung la Cluj, intalnirea (inevitabila, de altfel) cu verisoara mea Alexandra (care nu e nici “biata” nici “saraca”, starea ei de sanatate si “edificiul” in care locuieste contrazicand spusele poetului mai sus citat…), este prilej de bucurie, vorbarie, distractie si aproape intotdeauna, motiv de masa buna ! Copilaria noastra petrecuta impreuna, undeva in inima Maramuresului (despre care am multe de povestit), a fost presarata cu aventuri si peripetii, intre noi nascandu-se inca din acea vreme, o legatura foarte puternica, in afara celei de sange.

           Si pentru ca povestile noastre despre lume si viata consumau cu viteza maxima din energia proprie atat de necesara vietii, la un moment dat senzorul de foame ne-a avertizat ca trebuie sa (ne) alimentam  ! Si pentru ca in curtea Alexandrei,  am ochit eu o tufa de busuioc in ghiveci, am hotarat ca trebuie tuns si transformat intr-un sos bun, pe care italienii il numesc (si bine fac…),  pesto ! N-a opus rezistenta nimeni, nici macar tufa ! Si unde sa pui pesto, mai bine decat peste niste paste delicoase …?

           

       Asadar , Paste con pesto a la Alessandra !

tufa cu pricina !!!

           Din biata planta (verde) a ramas jumate, s-au adunat 300-400 gr. de frunze proaspete si aromate pe care le-am spalat si uscat  bine, urmand a fi tocate in blender. Operatiunea odata incheiata  am adaugat 50-100 ml. ulei de masline, usturoi 8-10 catei, putina sare si la final parmezan ras 50 gr., amestecand cu blanderul in continuare. La finalul reprizei  de mixare, a rezultat o compozitie cremoasa, cu consistenta apropiata de cea a smantanii bune, omogena si extrem de parfumata. Seminte de pin, zis si Pinus Pinea, nu am avut (desi reteta le recomanda ca fiind indispensabile si de neinlocuit ...),  in gradina erau doar Tuja si trandafiri care nu produc  seminte atat de celebre… Va asigur ca sosul a fost minunat chiar si in lipsa necesarelor bobite !!! Daca  vi se pare ca e mult usturoi, nu micsorati cantitatea… aroma  puternica a acestuia   se va imprastia printre paste si va ramane exact atat cat trebuie.

          Din camara bine ascunsa sub scara principala a casei, Alexandra a scos o punga de paste, un fel de pappardelle dar mai mici, adica mai scurte. Bune ! Am fiert  300 gr. (doua portii zdravene), conform indicatiilor producatorului, si intre timp am pus la incins intr-o tigaie mare, ulei de masline. Odata fierte pappardellele noastre, le-am scos fara a le scurge de apa, si le-am aruncat direct in tigaia incinsa  mai inainte amintita.  Peste ele am adaugat sosul de busuioc, care la intalnirea cu uleiul fierbinte si-a imprastiat aroma si culoarea, printre  pastele moi si pufoase ! Sigur, pentru a echilibra cromatic poza, ar fi fost bune niste rosii cherry, aruncate dinainte in tigaie… insa, nu a sesizat nimeni acest neajuns intrucat nu a mai fost timp pentru astfel de observatii (si eventuale comentarii...).  In schimb, am mai aruncat o mana  buna de parmezan deasupra, asa ca…  tuche finale !!!

          Abia scoase si aranjate in farfurii, am savurat minunatul meniu facut la repezeala, dar cu mare drag !!!  Recomand alaturi un pahar (doua) de vin alb, demi, rece… mai ales daca sunteti in compania cuiva si  aveti de vorbit, dezbatut, amintit,etc. etc.

          Taman bine dupa ce am ras ce era de ras si de racait din blide, a sosit un var de-al nostru,Florin, cu familia….   din Italia !  Noroc ca nu le era foame !!! …sau le era…???

          Cu drag, rdb

          PS : intrebare: era mai inspirat sa fi inceput cu ..”foaie verde busuioc… “ ?  sau ceva, gen …??? J