joi, 22 ianuarie 2015

Prăjitură cu lămâie şi foi de plăcintă. Episodul 5

Nu ştiu ce program aţi avut voi zilele astea, adică de la revelion încoace, dar eu, după ce am “zăcut” câteva zile aşa, …ca de început de an, m-am pus pe documentat şi cotrobăit prin internet, şi prin alte surse, pentru a-mi îmbogăţi şi diversifica paleta de reţete pe care, anul acesta o doresc  bubuind de sănătate şi inovaţie, atât spre satisfacţia nevoii primare de a ne hrăni, cât şi spre cea a papilelor gustative de a le mulţumi cu arome noi, delicate, fine, interesante, simple…
Am încercat diverse reţete, unele mai sofisticate, altele mai putin…  M-am oprit la una din ele pe care am simţit-o ca fiind diferită. Şi nu pentru că ar conţine ingrediente exotice, rare ori  pretenţioase… Nu! Sunt toate obişnuite, la îndemână oricui. S-a potrivit la fix, pentru că cererea Ruxandrei pentru episodul ce urma să-l filmam, a fost o reţeta cu..lămâie !!!
 Lămâia are o aromă extrem de prezenta, chiar dacă uneori  dura, tăioasă, ne face plăcere să o simţim în special în preparatele dulci/acrişoare. Deserturile, salatele, mâncărurile servite proaspete, preparatele din peste, coctailurile, etc., sunt în general capitole în care găsim negreşit lămâia. Sau lime. 
Desert să fie mi-am zis… ceea ce am şi făcut ! Şi pentru că sâmbătă, 24 ianuarie 2015 urmează un nou episod “Mereu în formă” , la AgroTv Network , şi pentru că …weekend , am să împărtăşesc cu voi dragi prieteni , reţeta minunată de…” Prăjitură cu lămâie şi foi de plăcintă “ !



















Ingrediente neapărat necesare :
1. Ouă 4 buc
2. Zahăr tos  200 g
3. Unt topit (şi răcit) 150-180 g
4. Foi de plăcintă 1 pachet  400 g
5. Lămâi 2 buc
6. Zahăr vanilat 1 pachet
7. Iaurt  200  g
8. Praf de copt 1 pachet
9. Esenţă de rom
10. 2-3 pahare cu apă
Pentru început, vă recomand să pregătiţi o formă rotundă de tort pe care sa o tapetaţi  cu hârtie de copt, şi să incalziti cuptorul la 170-180 grade C . Radeti coaja celor două lămâi adăugaţi zahărul vanilat, şi o linguriţă de esenţă de rom. Lăsaţi la macerat până adăugaţi acest ingredient  în compoziţia finală. Lamaile le stoarceti si patrati zeama pentru sirop .
Interesant (si diferit), este modul de utilizare a foilor de plăcintă. Nu le veţi folosi în modul obişnuit ci …tocate !!!  Aşa ca în poza prietenei mele Daliana care, şi-a rupt o zi pentru şedinţa foto !!! . Aveţi grijă să desfaceti “zdrenţele” astfel obţinute, în fâşii cât mai multe .


Aveţi nevoie de un bol ceva mai măricel în care veţi realiza compoziţia de mai jos:
Separaţi ouăle, iar albuşurile le bateţi spumă tare cu mixerul la viteză mare până obţineţi consistenta obişnuită.  Adăugaţi zahărul ( 100 g) şi amestecaţi până s-a topit. Se adaugă gălbenuşurile, se modifică viteza  mixerului pe o treaptă inferioară, se amestecă până la omogenizare. Din acest moment nu mai folosim mixerul, spatula de silicon este înlocuitorul recomandat. Se adaugă iaurtul, coaja rasă de lămâie, untul topit şi răcit. Când aţi terminat de încorporat ingredientele, adăugaţi “zdrenţele” din foi de plăcintă, puţin câte puţin, până la final. Continutul plicului cu praf de copt îl stingeţi cu zeamă de lămâie şi îl adăugaţi. Compoziţia astfel obţinută se toarnă în forma de copt şi se aşează în cuptor preţ de 40-45 de minute.
Cam la 20 de minute după ce am introdus prăjitura în cuptor, preparam siropul de zahăr şi lămâie, astfel: apa din cele 2-3 pahare o punem la fiert împreună cu zahărul (100 g) şi sucul de lămâie. Lăsăm totul să fiarbă la foc mediu, până ce lichidul, prin evaporarea apei s-a redus cam la jumătate. Este de preferat să calculăm în aşa fel timpul, încât siropul să fie gata simultan cu finalul timpului de coacere a prăjiturii noastre. În momentul când aceasta este gata (testul scobitorii), rumenă la suprafaţă, o scoatem din cuptor şi turnam în mod uniform siropul de zahăr şi lămâie, astfel încât să fie repede încorporat.
Prăjitura noastră este gata pentru a fi devorata, în momentul când s-a răcorit-răcit. Este bună şi de la frigider, eu însă o prefer la temperatura camerei. Aromele sunt mai intense, se simt mult mai pregnant.
A fost un succes la filmare, n-a rămas nici un centimetru măcar….  S-a consumat până la ultima firimitură…. Aşa să faceţi şi voi !!! Doar în weekend, ca premiu pentru o săptămâna în care aţi mâncat sănătos şi v-aţi abţinut de la glucide şi carbohidraţi în exces…. Şi poate, şi de la …fumat !!!
Cu prietenie,                         
                rdb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu