miercuri, 17 iunie 2015

FBC & Piept de pui cu sos de chili si usturoi



"Food Bloggers Conference" mi-a mijlocit întâlnirea cu o importantă comunitate, despre care nu credeam că are o astfel de dimensiune. Tineri sau mai puţin tineri, pasionaţi de munca în bucătărie, profesionişti şi amatori, ne-am întâlnit la cea de-a doua ediţie a conferinţei cu titlul mai sus amintit. În ceea ce mă priveşte, a fost o reuşită, temele despre care s-a vorbit au fost cu grijă alese şi dezbătute în cunoştinţă de cauza de cei care au conferenţiat. Invitaţi şi vorbitori deopotrivă, au împărtăşit din experienţă lor de bloggeri pe teme culinare şi nu numai,  întreagă asistenţă fiind captivată de proiectele expuse, de experienţa pe care aceştia au acumulat-o în timpul mai scurt sau mai lung carea trecut de când au decis să urmeze acest drum, şi pe care au decis să o expună.

Felicitări EVENSYS pentru idee !!!

Aş dori că într-un capitol ulterior să vorbesc despre acest eveniment mai pe larg. Acum, vreau să va prezint o reţeta care şi-a găsit sursa de inspiraţie în ziua de ieri, odată cu intlnirea echipei  Shan’Shi, distribuitori ai unor produse/ingrediente  de origine asiatică, şi care s-au numărat printre cei care au susţinut acesta manifestare.
Inspirată alegerea lor, de a distribui fiecărui participant (şi nu au fost puţini…cel puţin 200…), un pachet cu câteva din produsele pe care  le comercializează, moment numai bun pentru promovarea acestora, tocmai  în rândul celor care le folosesc. Adică ,nici că se putea mai bine….
Curiozitatea a pus stăpânire pe mine până când am ajuns acasă şi am deschis cutia cadou. Plăcută surpriză, şi plăcut gândul că voi prepară ceva foarte bun în ziua care avea să urmeze. Aşadar, având la dispoziţie câteva din produsele Shan’Shi, pe care le puteţi găsi în supermarketurile din Bucureşti, probabil şi în ţară,  am născocit o reţeta despre care pot spune că a ieşit ce trebuia să iasă…. Deci, dacă va hotariati să încercaţi propunerea mea de piept de pui cu ciuperci şi sos chili cu usturoi, veţi avea nevoie de următoarele ingrediente, pentru două porţii  ( medii…) :

1.            Wok nudeln prefierti Shan’Shi    125 g
2.            Thai Chilisauce cu usturoi  Shan Shi 50 ml
3.            Mix de condimente pentru wok Shan ‘shi
4.            Ulei de măsline
5.            Muştar simplu , o lingură mare
6.            Morcov 1 buc
7.            Ardei roşu  ½ buc
8.            Ceapă roşie 1 buc
9.            Usturoi, 3-4 căţei
10.          Champignons, 5-6 buc mari
11.          Piept de pui ½ buc mare
12.          Piersici, 2 buc
13.          Pătrunjel verde
14.          Seminţe de susan
15.          Sare, piper
16.          Apă fiartă 500 ml






Veţi începe desigur cu spălarea, curăţarea şi porţionarea ingredientelor.
Primul pe lista este pieptul de pui, pe care îl tăiem fâşii de dimensiune medie. Din sosul de chilli şi muştar preparam o marinată în care adaugam făşiile de carne. Lăsăm la frigider preparatul  până în momentul potrivit pentru a-l găti. Dacă aveţi timp puteţi face această operaţiune înainte cu un ceas-două (sau mai mult), pentru o cât mai bună pătrundere a aromelor în carnea portionata.
Ceapa se curată şi se taie peştişori ceva mai mari, ardeiul roşu la fel, se taie julienne, morcovul l-am curăţat şi l-am tăiat cu peelerul, fâşii. Usturoiul curăţat şi tocat, ciupercile tocate nu foarte mărunt. Ca-n poze, ce mai…
Piersicile se spală, se scot sâmburii şi se taie felii, ca de portocală.

Timpul de gătire acasa al acestei reţete este unul scurt, odată pregătite ingredientele mai mult de 20-25 de minute nu aveţi ce face.
Este ideal că acest preparat să fie gătit în wok, nu veţi avea nevoie de mult ulei în acest caz. Plus că veţi avea impresia că gătiţi ceva autentic asiatic !
Punem wokul la încins, turnam ulei 2-3 linguri, cât să acopere fundul  acestuia.  Adăugăm legumele: ceapa, ardeiul, morcovul şi usturoiul. După 2-3 minute adăugăm sare, amestecăm. Le vom cali până la jumătate apoi adăugăm ciupercile. Folosim cleştele de silicon pentru a amesteca.
Între timp avem grijă să punem apa la fiert astfel  încât să o avem pregătită când va fi nevoie.
Când considerăm potrivit momentul, adăugăm peste legumele nu prea călite, pieptul de pui. Urmează să călim in continuare compoziţia câteva minute,  adăugăm condimente Shan’Shi în cantitate potrivita, şi piper. Puţin la început , mai adăugăm dacă vom considera necesar. Adăugăm 200-250 ml apă şi lăsăm să fiarbă totul la foc mic 10 minute, până când sosul scade şi carnea s-a gătit. Putem gusta, desigur.
Este momentul în care nu sunt suficiente cele două mâini de care dispunem dar, asta e…. improvizăm !
Peste compoziţia cu piept de pui şi ciuperci, adăugăm nudeln (pastele), şi 250 ml apă. În acelaşi timp, pe grătar punem feliile de piersică la fript,  le întoarcem pe cele două feţe.
 Amestecăm în compoziţia de mai sus, astfel încât nudeln să ajungă cu toţii în sosul nou format şi lăsăm la foc mediu să se gătească, maxim 4 minute. Pastele vor absorbi repede lichidul şi se vor găti astfel într-un timp scurt. Chestie care mi-a plăcut foarte tare… Mai ales că pastele nu se fierb separat  într-un alt vas….!!!
Am folosit pentru platting, un inel de inox în care am aşezat mixul de nudeln cu legume, iar în jurul acestuia fâşii din piept de pui alternând cu piersicile la grătar.
Va explic ce e cu piersicile…  În reţetele asiatice, în special cele de origine chineză, regăseşti  de obicei gustul acrişor şi dulce al ingredientelor. Astfel, am simţit nevoia sa adaug alături de celelalte ingrediente un altul cu gust dulce şi zemos. Şi pentru că nu puteau fi adăugate crude, le-am pus pe grătar.  Au ajuns în acest fel  la aceeaşi temperatura cu preparatul iniţial, numai bine pentru a fi savurate împreună.
Touche finall, seminţe de susan şi  câteva frunze de pătrunjel tocate fin, nu numai pentru gust, ci şi pentru impresia artistică la care ţin, aşa cum ştiţi :) …
S-ar potrivi în meniul unei cine rapide, zic, nu e complicat… Iar dacă va iese că-n poză, e perfect !
Poftă foarte bună !!!
Cu prietenie,

                     rdb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu