miercuri, 25 februarie 2015

Hummus al tahina


În urmă cu vreo trei ani, s-a deschis în apropiere un magazin alimentar cu specific oriental, mă refer  aici la Orientul apropiat. Cei care fac parte din aceste etnii, îi spun halal …magazinului.  Înseamnă măcelărie, dar prin extensie, se poate traduce şi ca magazin alimentar. Desigur, magazinul are şi raion de carne, dar  despre asta vom vorbi altădată.

M-am bucurat pantru că în sfârşit aveam  la îndemână condimente şi ingrediente cu care să pot încerca reţete specifice zonei mai sus amintite. Mi  s-au lipit multe de mâna de-a lungul timpului, acum ne salutăm prieteneşte cu personalul, de altfel extrem de amabil, fapt demn de remarcat…

Bucătăria despre care vorbim , are bunul renume de a fi una foarte sănătoasă, ingredientele şi combinaţiile dintre ele fiind recunoscute ca unele din cele mai reuşite şi apreciate. Metodele simple de gătire, minima procesare a compoziţiilor, aromele şi texturile rezultate, fac din meniurile specifice zonei adevărate încântări ale papilelor gustative şi de aici, a întregului nostru  organism care, are de câştigat multă sănătate, energie şi confort.  Am postat anul trecut reţeta salatei de pătrunjel, tabouleh…  Sănătate curata!  Poate daţi o privire !

Probabil  unul din cele mai cunoscute preparate ale acestei bucătării, este hummus. Hummus al tahina este numele complet. Hummus este o pastă de consistenta  unui piure ceva mai ferm, care a rezultat din zdrobirea boabelor de năut  fierte, în amestec cu alte câteva ingrediente. Desigur, întreg procesul nu este atât de simplu dar, îl voi descrie mai jos. Sunt paşii pe care îi urmez atunci când gătesc hummus şi fără laude, nu iese rău deloc !

Hummus al tahina

Ingrediente :

1.năut boabe 300 g
2. pastă de susan (tahini), 2 linguri
3.ulei de măsline
4.usturoi , 2 catei
5.sare/piper
6.lămâie




Cum procedăm:

Prima parte a procesului de gătire începe cu o seară înainte când, într-o oală, boabele de năut se pun la hidratat, cantitatatea de apă necesară, aproximativ 1 ½  -2 l. Le lăsaţi liniştite la...umflat! Ele îşi vor mari volumul, aveţi grijă că recipientul  folosit să fie suficient de încăpător. Important este că boabele de năut, să stea la hidratat cel puţin 12 ore.

Odată boabele de năut hidratate, următorul pas este fierberea lor.  Se spală bine boabele, sub jet de apă şi se pun într-o oală, acoperite cu apă (rece) suficientă. Procesul de fierbere durează 1 ½ -2 h, foc mediu. Nu se pune sare în apă.  Se spumează când este nevoie.  Recomand să aveţi lângă, un ibric cu apă caldă pentru cazul în care apa în care fierb boabele scade şi trebuie completată, astfel încât boabele să fie tot timpul  acoperite cu apă.  Spre finalul fierberii apa trebuie să fie la nivelul boabelor,  sau puţin peste. Vom strecura boabele, având grijă ca apa rezultată, fiartă, să o păstrăm într-un recipient.

Când fierbeţi năut boabe pentru hummus, este recomandat să nu folosiţi nici un fel de condiment, de ex. Dafin. Se va modifica gustul final.
Boabele de năut au un înveliş care devine vizibil şi capătă transparenţă odată cu fierberea acestora. Acest înveliş poate fi sau nu desprins de pe fiecare boabă în parte. Personal, nu îl desprind şi nici nu recomand această pierdere de vreme. Nu am constatat  vreo modificare a gustului sau a consistenţei preparatului faţă de ce ştiam iniţial.
Boabele fierte şi răcite se aşează într-un bol în care putem manipula blenderul de mâna, deci unul rezistent, şi începem să le zdrobim, ele odată fierte căpătând o consistentă care ne permite acest procedeu. Nu toate boabele se vor zdrobi din primele momente. Adăugăm puţin din apa în care au fiert boabele (dacă această prin răcire a căpătat o consistentă gelatinoasă nu va panicaţi, e normal), şi continuăm procedeul până când acestea s-au transformat într-o pastă fină.

Urmează ca din acest moment să adăugăm ingredientele mai sus amintite, puţin câte puţin, din fiecare, până ajungem la gustul şi textura pe care le dorim, şi pe care eventual le recunoaştem dintr-o gustare anterioară. După fiecare ingredient amestecăm până la omogenizare şi continuăm până la rezultatul dorit. Usturoiul îl zdrobim, stoarcem zeama de lămâie şi adăugăm puţin, gustăm, apoi mai adăugăm dacă mai e bevoie. Ulei de măsline, pastă de susan… la fel, câte puţin, amestecăm...adăugăm dacă mai e nevoie.  Potrivim de sare şi piper, aşezăm preparatul nostru într un vas pentru a fi păstrat la frigider. Este mai bun a două zi!


Există multe feluri în care putem servi  hummus al tahina. Cu lipie libaneză sau pâine prăjită, alături de roşii, ceapă, castraveţi muraţi, pătrunjel, ardei iute, etc etc. Recomand să îl serviţi aşa cum consideraţi că va face plăcere, alături de orice alt preparat pe care îl socotiti ca fiind potrivit !

Cu prietenie,


           rdb

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu